Bogdan Mihaescu

Bucurie duhovniceasca in ziua Hramului Bisericii noastre

BISERICA PAROHIEI „SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI” DIN PROTOPOPOPIATUL GIURGIU, ȘI-A CINSTIT OCROTITORII

16.08.2016

In ziua de 16 august, biserica Parohiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din municipiul Giurgiu şi-a sărbătorit ocrotitorii.

Manifestările religioase închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni au debutat în ajunul sărbătoririi sfinţilor cu săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia în noua biserică parohială, în prezenţa Întâistătătorului eparhiei noastre.

Evenimentele religioase au continuat şi astăzi cu săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de către Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Cheran Sorin Daniel, pe seama bisericii Centrului Cultural Pastoral „Gavril Druganescu” din Protopopiatul Bolintin.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a vorbit despre credinţa puternică şi dragostea faţă de Biserică şi faţă de poporul drept credincios pe care le-au avut Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Hramul Parohiei Sfinţii Martiri Brâncoveni a adunat numeroşi credincioşi din Giurgiu şi din împrejurimi, care au avut bucuria duhovnicească de a se închina la Icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu, care adăpostește părticele din Sfintele Sale Moaşte.

Totodată, au fost aduse spre închinare Icoana Maicii Domnului de la Letca Nouă, părticele din moaștele Sfântului Nectarie, aduse de la Mănăstirea Buna Vestire din Bolintin, părticică din mâna Sfintei Mucenițe Ecaterina, de la Centrul Cultural Pastoral „Gavril Drugănescu” și părticele din moaștele Sfântului Gheorghe, aduse de la Catedrala Episcopală din Giurgiu.

La final, Chiriarhul nostru a acordat „Vrednicia Vlăsceană”, cea mai înaltă distincție a eparhiei noastre, domnului arhitect Sofian Niculescu și domnului Inginer Călinescu Gheorghe, mulțumindu-le pentru sprijinul pe care l-au oferit în construirea noii biserici a parohiei „Sf. Martiri Brâncoveni”.

De asemenea, părintele Ştefan Lucian Ionuţ, parohul bisericii, a mulţumit tuturor oficialităților județe și locale, dar și credincioșilor, pentru prezenţa la aceste evenimente importante din viaţa parohiei.

În continuare, a avut loc premierea copiilor care au participat la Concursul judeţean de pictură „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, ediția a VI-a, organizat de parohie în colaborarea cu Episcopia Giurgiului şi Centrul „Ion Vinea” din Giurgiu.

Pentru acest moment al hramului au fost pregătite pachete cu alimente care au fost oferite numeroşilor credincioşi prezenţi.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu, condus de părintele prof. Sebastian George Grigorescu.

lit1 lit2 lit3 lit4 lit5 lit6 lit7 lit8 lit9

Pagina 1 din 11