Nu stim sa ne rugam, nu stim ce cerem. Pentru ca rugaciunile noastre sa devina
eficace, ea trebuie sa indeplineasca doua feluri de conditii:
1. Conditii indepartate sau negative (ceea ce insemneaza
absenta obstacolelor care s-ar opune eficacitatii rugaciunii noastre)
Or, exista doua mari obstacole: pacatul si imprastierea spiritului.
Este necesar deci ca sa ne rugam numai in stare de har si de reculegere :
a) In stare de har inseamna a fi cu inima curata, senina,
plina de sinceritate. O rugaciune nu se face de o limba otravita, plina de nemultumire
si de invidie. Schimbul sincer, nefalsificat intre om si Dumnezeu se face numai
cand omul isi daruieste inima lui Dumnezeu in schimbul cererilor sale. Pacatosului,
celui ce si-a daruit inima pasiunilor, vietii materiale, Dumnezeu nu-i datoreaza
nimic, acesta degeaba se roaga. Numai in schimbul inimii omului, Dumnezeu se
milostiveste de cererea celui nevinovat. Iisus ne precizeaza ca pana ce nu vom
deveni curati cu inima ca niste copii, nu vom avea parte de Dumnezeu.
Rugaciunea copiilor este ascultata, ei sunt plini de candoare, de nevinovatie,
caci pentru unii ca acestia este daruita Imparatia lui Dumnezeu Cerul este
acestora destinat. Sa devenim deci copii cu inima si rugaciunea noastra va
fi ascultata.
b) Reculegerea trebuie sa fie alta calitate a rugaciunii
noastre. Cu inima curata, fara ganduri ascunse, neinteresate, sa ne concentram
in rugaciune ca pentru un lucru foarte important. Sa alungam orice gand strain,
orice preocupare sa ne impunem spiritului nostru, memoriei, imaginatiei, vederii
si auzului. Sa oferim totul lui Dumnezeu. Nimic din fiinta noastra sa nu fie
in afara de Dumnezeu. Trebuie sa fim stapani pe noi insine, sa renuntam la tot
ceea ce ne atrage, sa facem un act de abnegatie totala, sa nu fim ca poporul
evreu, despre care Iisus spunea adesea: “Acest popor ma cinsteste cu buzele,
iar inima lui este departe de Mine.”
De ce nu ne pregatim pentru rugaciune asa cum ne pregatim pentru o audienta
la un mare personaj? Pentru ca suntem inconstienti de ceea ce facem si cui
ne adresam. Interesele noastre pamantesti sunt mai importante pentru noi
decat cele spirituale. Un suflet care se reculege inainte de a se ruga, este
un suflet care-si impune un sacrificiu, isi impune o vigilenta incordata
in a se supraveghea necontenit si aceasta mortificare este placuta lui Dumnezeu.
Acest suflet care-si astupa urechile pentru a nu mai asculta vocea sangelui
si a carnii si care-si inchide ochii pentru a nu mai vedea raul de pe pamant
acesta ajunge la Dumnezeu, sa se ridice pana la El. El contempla in adevarata
lumina a gloriei Sale. Il priveste cu ochii spiritului si niciodata pentru
el nu va mai avea vreo importanta desartaciunile si intrigile oamenilor.