Spovedania, care este o Taina a Bisericii, este de fapt dezbracarea omului de pacate si innoirea lui prin botezul lacrimilor de pocainta si prin iertarea harica, pe care o savarseste asupra lui preotul. In Taina spovedaniei, omul trebuie sa conlucreze cu Dumnezeu, ca sa se poata vindeca si ridica la viata noua si curata. Cainta trebuie sa fie unita cu rugaciunea. Lacrimile spala pacatui si sunt socotite ca al doilea botez.
Daca ai cazut, nu deznadajdui, ci indata, ridica-te.
Deseori, insasi caderea noastra poate sa ne fie cel mai puternic prilej de a destepta in noi cainta si intoarcerea spre drumul curatiei, sfinteniei si desavarsirii noastre.
Ca sa te spovedesti, trebuie sa ai un duhovnic, pe care sa-l cauti si sa-l alegi numai din pricini duhovnicesti. Duhovnicul, pe langa savarsitorul Tainei de dezlegare, este si doctor sufletesc si cu cat ne cunoaste mai bine, cu atat ne poate ajuta mat mult.
Cel ce acopera la spovedit sau nu spune vreun pacat de moarte, de care-si aduce aminte, face un nou pacat de moarte si in loc de folos are paguba.
Daca ai totusi un pacat de moarte pe care nu l-ai marturisit la spovedanie, fiindca l-ai uitat fara voia ta, atunci este destui daca-l marturisesti la spovedania urmatoare. Daca nu l-ai marturisit de rusine, sau pentru ca nu ti-ai facut bine cercetarea cugetului, atunci trebuie sa spui duhovnicului pacatul pe care l-ai ascuns, sa spui la cate spovedanii nu l-ai marturisit si sa faci o marturisire desavarsita.