Bogdan Mihaescu

DENIA DIN SFÂNTA ȘI MAREA JOI – SLUJIRE ARHIEREASCA

Miercuri, 8 aprilie, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvărșit Denia din Sfânta și Marea Joi în biserica Parohiei ,,Sfinții Martiri Brâncoveni” din mun. Giurgiu.

La final, în cuvântul de învățătură rostit credincioșilor prezenți, Chiriarhul nostru a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice rostite în cadrul Sfintei Slujbe. În această zi, a arătat Preasfinția Sa, Biserica face pomenire de patru lucruri: Sfânta spălare a picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani și prinderea Domnului.

Prin Sfânta spălare Mântuitorul îi învață pe ucenici cea mai de preț învățătură – smerenia, prin care să ajungă la desăvârșire. Iar din nespusa Sa bunătate, Hristos dă ucenicilor, și prin ei tuturor oamenilor, darurile Sale, și nu numai darurile, ci Însuși pe Sine prin instituirea Sfintei Euharistii, pentru a fi pururea uniți cu El, ca să ne sfințească și să ne îndumnezeiască.

Credincioșii prezenți au primit in dar Pastorala si icoane cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos.

1 2 3

Pagina 1 din 11

Comentariile nu sunt permise.