Bogdan Mihaescu

CANONUL CEL MARE al Sf. Andrei Criteanul

Modele de pocainta

Nici o alta cantare religioasa nu reuseste sa dea atat de magistral expresie pocaintei precum o face Canonul cel Mare. Sf. Andrei a adunat la un loc fapte vechi si nou-testamentare, de la caderea lui Adam la moartea pe cruce a Mantuitorului si Invierea Sa, toate rememorate cu profunda durere si sentiment de pocainta. Din acest motiv, Canonul este un exemplu de poezie spirituala, in care fiecare fapta este individualizata si personalizata, atribuita siesi (si implicit, fiecaruia dintre noi). Fiecare fapt se constituie intr-un impuls amplificat spre redresarea morala, dupa cum arata si ultimele strofe: „Roade vrednice de pocainta nu cere de la mine… Daruieste-mi inima pururea umilita si saracie duhovniceasca, ca sa-Ti aduc acestea ca o jertfa primita, Unule, Mantuitorule“. Actului pocaintei i se dau dimensiuni cosmice: „Ia aminte, cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu“. Dupa ce sufletul constientizeaza starea de pacatosenie in care se afla, i se aduc in fata realitatea iubirii dumnezeiesti, ce doreste intoarcerea pacatosului, si robia in care il taraste pacatul, dar si rasplata pe care o va primi pentru indreptarea sa. Apoi, Sf. Andrei evoca diferite personaje biblice (Adam, Eva, Cain si Lameh, Esau, Iacov, Lia si Rahela, David, Solomon etc.), pe care le promoveaza drept pilde de urmat sau le acuza, in functie de faptele lor. Maria Egipteanca constituie prototipul de pocainta preferat de Sf. Andrei, caci, trecand dintr-o extrema in alta, „a uimit toate cetele ingeresti si adunarile omenesti cu viata ei cea minunata“. Din acest motiv, o data cu citirea integrala a Canonului, astazi se citeste si viata Sf. Maria Egipteanca, scrisa de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.

Pagina 4 din 512345

Comentariile nu sunt permise.