Bogdan Mihaescu

Va asteptăm la hram

BISERICA PAROHIEI „SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI ȘI SF. SOFIA” DIN MUNICIPIUL GIURGIU, ÎMBRACĂ HAINE DE SĂRBĂTOARE

08_16-Sf_-Martiri-Brancoveni-Icoane0

Începând cu seara zilei de 15 august 2017, Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte pe Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă, cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache.

Pentru credincioşii Parohiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni și Sf. Sofia” din municipiul Giurgiu este prilej de mare bucurie duhovnicească, deoarece noua biserică parohială își va cinsti ocrotitorii.

Manifestările religioase închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni vor debuta marți, 15 august 2017, ora 17.00, cu slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, urmată de Acatistul Sf. Brâncoveni, săvârșite de un ales sobor de clerici și vor continua în ziua hramului, 16 august 2017, cu Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită de Întâistătătorul Eparhiei noastre, Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor vor fi așezate spre închinare, într-un loc special amenajat, Icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu, care adăpostește părticele din Sfintele Sale Moaşte, Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, adusă de la Schitul Letca Nouă, racla care adăpostește părticele din Sfintele Moaște a mai multor sfinți, adusă de la Mănăstirea Comana și racla cu părticele din moaștele Sfântului Serafim de Sarov, adusă de la Parohia Cămineasca, Protopopiatul Mihăilești. De asemenea, de la noua Catedrala Episcopală din Giurgiu vor fi aduse particele din moaștele Sfintei Mucenite Ecaterina și ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

(preluat de pe site-ul: www.episcopiagiurgiului.ro)

Pagina 1 din 11