Bogdan Mihaescu

Sjujire arhiereasca a doua zi de Craciun

În ziua prăznuirii „Soborului Maicii Domnului”, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în paraclisul amenajat la demisolul noii biserici a Parohiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din mun. Giurgiu. Cu acest prilej, au fost aduspre spre închinare icoana Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu care păstrează încadrate părticele din moaştele domnitorului şi o copie a icoanei Maicii Domnului – ,,Gherontisa”, adusă de părintele stareţ Petroniu Cobzaru de la ,,Sfântul Gheorghe” – Kapsala din Sfântul Munte Athos. Sfintele odoare vor rămâne de astăzi în biserica Parohiei Sfinţii Martiri Brâncoveni din Giurgiu.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificaţia sărbătoririi Soborului Maicii Domnului şi despre importanţa Sfintei Fecioare Maria care este al doilea cer sau a doua lume, aşa cum mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin. Printr-însa s-a înnoit neamul omenesc şi ea este Împărăteasa tuturor îngerilor şi a tuturor sfinţilor. De asemenea, Chiriarhul nostru a vorbit şi despre viaţa Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana, ctitorul mănăstirilor Vodiţa, Tismana, Vişina şi Prislop, el fiind, un înnoitor al vieţii monahale pe teritoriul ţării noastre, o adevărată pildă de trăire duhovnicească şi un mare apărător al credinţei ortodoxe.

La final, Preasfinţia Sa a oferit părintelui Ierom. Petroniu Cobzaru o copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ. Preoţii slujitori au primit din partea ierarhului nostru almanhul bisericesc editat de Episcopia Giurgiului iar credincioşii pastorala de Crăciun şi iconiţe.

b 1 b 2 b 3 b 4 b 5 b 6 b 7

Pagina 1 din 11

Comentariile nu sunt permise.