Din invataturile Sf. Paisie Aghioritul despre copii

„Copiii trebuie sa discute cu parintii lor si sa le spuna gandurile. Asa cum monahul in manastire are pe staretul sau, caruia ii marturiseste gandurile sale si astfel se usureaza, la fel si copilul trebuie sa aiba o apropiere sufleteasca de parintii lui. In mod normal copilul trebuie sa se confeseze mai intai mamei si apoi duhovnicului. Deoarece, precum atunci cand copilul se loveste la picior parintii merg impreuna cu el la medic si il intreaba ce trebuie sa faca pentru a se vindeca piciorul, tot astfel ei trebuie sa stie si ce fel de probleme il framanta pe copil, pentru a-l ajuta. Daca acesta isi marturiseste problemele sale duhovnicesti numai la duhovnic, atunci cum vor putea parintii sa-l ajute, nestiind ce anume il preocupa?”

„Copiii trebuie sa inteleaga ca pana la terminarea studiilor lor si pana cand se vor maturiza si vor ajunge oameni in toata firea, au trebuinta de o oarecare ingradire. Pentru ca, de se vor schilodi chiar si numai o singura data, se vor distruge. Trebuie sa simta ingradirea ca pe o nevoie, ca pe o binecuvantare a lui Dumnezeu, si astfel sa fie recunoscatori parintilor lor pentru aceasta. Sa inteleaga ca ceea ce fac parintii o fac din dragoste. Niciun tata sau vreo mama nu si-au ingradit vreodata copilul din rautate, chiar daca s-a purtat cu ei cu barbarie, si desi uneori parintii ii constrang putin mai mult pe copii, totusi in aceasta se ascunde multa lor dragoste, si o fac cu intentie buna, ca ei sa fie atenti si sa nu fie expusi la primejdii.”

„Copilul are nevoie de multa dragoste si afectiune, precum si de multa povatuire. Vrea sa stai langa el, sa-ti spuna doleantele si ofurile lui, sa-l mangai, sa-l saruti. Atunci cand copilul cel mic este cateodata nelinistit si face zburdalnicii, daca mama lui il ia in brate, il mangaie si-l saruta, se linisteste. Daca de mic copil se satura de dragoste si afectiune, mai tarziu va avea putere sa infrunte toate problemele vietii.”

„Copilul, atunci cand este mic, nu face nimic, ci numai parintii lui din dragoste se ingrijesc de hrana, de imbracamintea si de celelalte ale lui. Si chiar daca uneori mai face cate o trebusoara, asta nu inseamna ca prin ea rasplateste osteneala sau cheltuielile pe care le fac parintii lui pentru el. Dar atunci cand copilul creste si nu intelege cat de mult i-au oferit parintii lui, aceasta este foarte grav.”

„Copilul trebuie sa inteleaga ca, daca uneori parintii lui ii mai dau cate o palma, nu o fac din rautate, ci din dragoste, pentru a se indrepta, a deveni mai bun si a se bucura mai tarziu. Noi, atunci cand eram mici, fie ca parintii nostri ne mangaiau, fie ca ne bateau, fie ca ne sarutau, pe toate le primeam cu bucurie. Ne dadeam seama ca pe toate le faceau pentru binele nostru. Aveam mare incredere in dansii. Uneori unul dintre noi era vinovat, iar mama il certa pe altul, pentru ca nu apuca sa faca „judecata”. Insa vinovatul, vazand ca a fost certat altul in locul sau, spunea: „Eu am gresit!”, deoarece il mustra constiinta si astfel celalalt era indreptatit.”

Acest articol a fost publicat în Despre educatia religioasa a copiilor. Salvează legătura permanentă.