CUVÂNT
AL PREASFINŢITULUI PĂRINTE AMBROZIE
LA PRAZNICUL NAŞTERII MAICII DOMNULUI
La început de an bisericesc sărbătorim Nașterea Maicii Domnului, unindu-ne glasurile în cântări de laudă pentru Născătoarea de Dumnezeu şi pururea fecioara Maria.
Sfinţii Părinţi, cei ce au alcătuit Sinaxarul, au rânduit ca praznicele împărăteşti ce împodobesc crugul anului bisericesc să înceapă cu Naşterea Maicii Domnului. Explicaţiile pentru această rânduială ar putea fi nenumărate, dar toate decurg dintr-un sens adânc. Naşterea Maicii Domnului este pârga veacului de mântuire, semnul că vremurile s-au plinit, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să se întrupeze, să să mântuiască firea omenească din stricăciunea păcatului şi din robia morţii.
Planul dumnezeiesc al mântuirii neamului omenesc a fost arătat de Dumnezeu încă de la căderea în păcat a primilor oameni, când Dumnezeu i-a făgăduit Evei că sămânţa ei va zdrobi capul şarpelui (Fac. 3,15).
Dumnezeu a vestit prin Eva cea veche pe Eva cea nouă, adică pe Maica Domnului, care avea să nască, „la plinirea vremii”, pe Hristos.
