PARINTELE ARSENIE BOCA – cuvantul Preasfintitului Ambrozie

„PĂRINTELE ARSENIE BOCA – TEOLOGUL ERUDIT ŞI DUHOVNICUL DESCHIS SPRE SUFLETUL OMULUI” – CUVÂNT AL PREASFINŢITULUI PĂRINTE AMBROZIE LA ÎMPLINIREA CELOR 24 DE ANI DE LA TRECEREA ÎN VEŞNICIE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

 

Despre Părintele Arsenie Boca s-a scris și s-a vorbit foarte mult. Cu toate acestea, nu există mărturie mai preţioasă asupra vieţii sale de sfinţenie, decât aceea a credincioşilor care zi de zi, an de an, vin şi se închină la mormântul său de la Mănăstirea Prislop sau înalţă rugăciuni în Biserica de la Drăgănescu. Pelerinajul la aceste două locuri binecuvântate reprezintă un bun prilej de meditaţie asupra sensului vieţii duhovniceşti şi asupra curajului mărturisirii Ortodoxiei în vremurile tulburi în care trăim. Părintele Arsenie, marele duhovnic și stâlp al Ortodoxiei, a vieţuit în aceste locuri între anii 1948 – 1959, respectiv 1968 – 1984, fiind izolat de către autorităţile vremii, autorităţile comuniste care se temeau de personalitate sa covârşitoare, se temeau de duhovnicul extraordinar care-i încuraja pe oamenii din ce veneau la el.

Acest mare dar al înţelegerii, sprijinirii şi îndrumării aproapelui s-a manifestat încă din anii studenţiei. Mitropolitul Nicolae Bălan a întrezărit în tânărul Zian Boca nu doar talentul artistic şi seriozitatea sa, ci şi maturitatea duhovnicească. Tocmai de aceea, l-a susţinut atât în parcursul formării sale ca iconar, cât şi în calea anevoioasă a monahismului. Marele mitropolit a fost cel care l-a propus, în ciuda vârstei sale destul de fragede, ca stareţ al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, ca îndrumător duhovnicesc al obştii nou înfiinţate dar şi al poporului care trecea pragul aşezământului monahal. În anii 1940, foarte mulţi, cunoscându-l pe stâlpul acesta de foc, pe duhovnicul acesta extraordinar, de la Sâmbăta de Sus, aveau să aleagă calea monahismului. Mulţi dintre ei au devenit ei înşişi duhovnici încercaţi şi chiar ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Lucrarea duhovnicească de la Sâmbăta de Sus nu avea cum să treacă neobservată de ochiul atât de aspru şi de vigilent al organelor securităţii. Părintele Arsenie a fost acuzat de complot împotriva statului, s-a încercat discreditarea lui, a fost anchetat şi închis în mai multe rânduri. Sperând că izolarea sa îi va diminua renumele, autorităţile au decis trimiterea lui la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului, aşezământ rămas în paragină, în urma evacuării călugărilor greco-catolici care îl deţinuseră până la acea vreme. După anii ’48, când autorităţile comuniste, sub influenţa celor de la Moscova unde se luau hotărâri şi pentru ţara aceasta mică, România, au hotărât desfiinţarea Bisericii Greco – Catolice, mulţi ierarhi greco-catolici, ca şi ierarhi ortodocşi de altfel, călugări şi călugăriţe, au fost îndepărtaţi din mănăstirile lor, din reşedinţele lor, luând drumul greu şi plin de amar al pribegiei.

Patriarhul de atunci, Justinian Marina a rânduit ca acest mare duhovnic să meargă în eparhia Clujului, în zona oraşului Gherla şi să stea de vorbă cu călugăriţele greco-catolice, să le ajute să se reintegreze în mănăstirile ortodoxe. Părintele a împlinit această ascultare cu multă râvnă şi grijă duhovnicească. În urmă cu câţiva ani am găsit un document  în arhivele Patriarhiei, un document care până nu demult nu a fost dat publicării, un referat al Părintelui Arsenie Boca, semnat de Sfinţia Sa, scris cu acea caligrafie extraordinară, cunoscută multora dintre noi. În acel referat, prezentat Sfântului Sinod, el spunea un lucru extraordinar: aceşti oameni nevinovaţi, aceşti călugări şi aceste călugăriţe sufereau cumplit pentru faptul de a li se fi desfiinţat Biserica. În acest context,  Biserica Ortodoxă nu se cuvenea să le producă o suferinţă şi mai mare.  Nici aceste călugăriţe, nici credincioşii greco-catolici nu cunoşteau suficient de bine deosebirile doctrinare ce-i deosebeau de Biserica Ortodoxă. Spunea Părintele Arsenie că aceste deosebiri erau mult mai multe, cu trecerea timpului ele accentuându-se şi îndepărtându-i pe credincioşi de învăţătura şi duhul Ortodoxiei. Tocmai de aceea, propunea membrilor Sfântului Sinod ca, prin exemplul lor personal, clerul şi credincioşii să le convingă pe acele călugăriţe greco-catolice şi nu doar pe ele, să opteze pentru credinţa ortodoxă. Referatul acesta este un document care arată şi care vădeşte încă o dată marea personalitate a Părintelui Arsenie Boca, sufletul extraordinar al Părintelui şi tactul pastoral pe care-l avea.

Câte cunoştinţe teologice înalte avea să arate în dialogul pe care l-a purtat cu acele călugăriţe! Acele discuţii vădeau o teologie foarte înaltă a Părintelui, o trăire spirituală deosebită şi o elocinţă cu totul şi cu totul aparte. Este lăudabil faptul că s-au tipărit învăţăturile sale, strânse în volumul atât de sugestiv intitulat „Cărarea împărăţiei”, lucrarea apărută prin osteneala şi strădania Preasfinţitul Părinte Daniil Stoenescu, episcopul românilor din Serbia şi de pe valea Timocului. S-au tipărit, de asemenea, predicile sale în volumul „Cuvinte vii”, după un manuscris descoperit în biblioteca aşezământului monahal de la Sinaia, ctitorit şi gândit tot de Părintele Arsenie Boca.

Mulţi dintre cei mai vârstnici au avut binecuvântarea de a-l fi cunoscut pe părintele Arsenie fie la Sâmbăta de Sus, fie la Prislop, fie  atunci când picta la Drăgănescu. Toţi au primit cu bucurie cuvintele pe care Părintele, ales ostaş al lui Hristos, le rostea, sfaturile şi îndemnurile sale. Chipul său cu totul aparte a rămas viu în memoria celor care l-au cunoscut. Duhovnicii mari ai Bisericii noastre, precum Ilie Cleopa, Teofil Pârâian sau Paulin Lecca vorbeau cu multă preţuire şi cu bucurie duhovnicească despre părintele Arsenie. Pentru toţi aceştia, el a reprezentat un veritabil punct de reper spiritual, un model de trăire autentic creştină şi o pildă de mărturisire a dreptei credinţe.

Alături de aceste amintiri pilduitoare, lucrarea artistică a Părintelui Arsenie reprezintă un important izvor în cunoaşterea personalităţii sale. Dintre toate icoanele şi frescele realizate de-a lungul anilor, pictura bisericii de la Drăgănescu se distinge într-un mod cu totul deosebit. Nu întâmplător despre acest locaş s-a spus ca ar reprezenta o veritabilă „Capelă Sixtină a Ortodoxiei Româneşti”. Nichifor Crainic, marele teolog român, născut pe plaiuri giurgiuvene, la Bulbucata, mărturisea că pictura Părintelui Arsenie Boca, deşi nu întru totul conformă cu normele erminiei bizantine, are darul de a-l apropia pe om de Biserică. Pictura Părintelui are darul de a ne lumina, de a ne face să problematizăm şi să ne gândim la sensul vieţii noastre de creştini.

Semnificaţiile picturii nu sunt doar teologice, ci şi profetice. Părintele Arsenie Boca, în ciuda tuturor dificultăţilor cu care s-a confruntat, a avut premoniţiile sale, a avut revelaţiile sale şi mulţi dintre credincioşii care l-au cunoscut îl considerau un prooroc, un vizionar. Aşa se face că în Sfântul Altar din biserica de la Drăgănescu şi-a „zugrăvit”, tainic, prin pictarea pătimirilor Sfântului Ştefan cel Nou, prăznuit la 28 noiembrie, data trecerii sale din această lume. Numai Bunul Dumnezeu ştie în ce împrejurări a murit şi dacă a murit de moarte bună sau dacă altcineva, evident dintre cei care îi doreau răul şi erau stânjeniţi de acest stâlp al credinţei ortodoxe, se temea şi a făcut ceea ce a făcut cu mulţi dintre clericii şi călugării noştri, otrăvindu-i sau trimiţându-i în temniţă.

Sărbătoarea din ziua de 28 noiembrie este, tocmai de aceea, un omagiu adus personalităţii şi memoriei Părintelui Arsenie Boca. Părintele a vorbit şi a scris asemenea marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe: Sfântul Ioan Gură de Aur Sfântul Grigorie de Nazianz şi Sfântul Vasile cel Mare. A avut o viaţă de sfinţenie şi lucrul acesta îl arată şi minunile care se petrec la mormântul Părintelui de la mănăstirea unde a vrut să picteze şi a ales să trăiască, de la Mănăstirea de la Prislop. Într-o astfel de zi ne gândim mai mult la sensul vieţii noastre de creştini. Prima predică a Părintelui aşa începe: „Omul ţine deopotrivă de pământ şi cer”. Viaţa Părintelui este ea însăşi o predică, ce ne îndeamnă să urmăm „cărarea împărăţiei”, luând cu noi frumuseţea nealterată a creaţiei dar şi dorul după întâlnirea cu Hristos, Împăratul cel Veşnic.

Acest articol a fost publicat în Anunturi. Salvează legătura permanentă.