Sarbatoare mare cu ocazia hramului

16 august 2013 a fost o zi speciala pentru credinciosii parohiei noastre, deoarece si-au serbat  ocrotitorii, pe Sfintii Martiri Brancoveni.

Cu mic, cu mare s-au strans dis de dimineata pentru a intampina Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului de la Letca Noua precum si moastele Sf. Ioan Rusu aduse de la Manastirea Sf. Ioan Rusu din Slobozia.

Aceasta bucurie a fost posibila datorita binecuvantarii primite din partea Preasfintitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Slujba a fost oficiata de Pr. Edmond Popa, Consilier Episcopal, inconjurat de un ales sobor de preoti si diaconi.

 

La finalul slujbei a avut loc premierea tuturor elevilor care au participat la cea de-a III-a editie a Concursului de Pictura „Sfintii Martiri Brancoveni”. Cei 86 de participanti au primit diplome si premii pentru lucrarile foarte frumos realizate.

La slujba au fost prezenti, ca de obicei, si dl Florian Nicolae cu sotia dumnealui.

Toti credincosii care din biserica au participat la finalul slujbei la agapa oferita din partea parohiei, fiind serviti cu sarmalute, peste, icre, cozonac, sucuri, etc.

De asemenea, cei ce s-au inchinat la Icoana Facatoare de Minuni si la Sfintele Moaste au primit in dar cate o iconita sfintita. Credinciosii s-au putut inchina pana pe la orele 18.00.

Multumim tuturor celor care ne-au ajutat si rugam pe Bunul Dumnezeu, pe Maica Domnului si pe Sf. Martiri Brancoveni sa le rasplateasca din plin pentru jertfa lor.

Acest articol a fost publicat în STIRI-ANUNTURI. Salvează legătura permanentă.