Bogdan Mihaescu

Duminica a V-a din post – a Sfintei Maria Egipteanca

Lui Dumnezeu trebuie să-i cerem pocăinţa şi lacrimile curăţitoare, fără de care nu ne putem mântui. Să nu ni se pară păcatele noastre prea mici pentru o astfel de pocăinţă, gândindu-ne că sunt păcate mai mari pe care nu le-am făcut. Cât timp nu se află în noi pocăinţa pentru păcatele noastre, nici nu ne vom da seama cu adevărat cât de adânc este hăul în care ne aruncă fie şi numai un gând păcătos. Spunea Sfântul Ioan Scărarul: „Socotesc mai fericiţi pe cei ce au căzut şi plâng decât pe cei ce n-au căzut şi nu-şi plâng păcatele lor. Căci căzând s-au sculat, dar cu o sculare fără primejdii.”.

Pocăinţa rodeşte dragostea de Dumnezeu, cea care ne apropie de El şi ne face primitori ai iubirii Sale iertătoare. Evanghelia rânduită să se citească în ziua Sfintei Maria Egipteanca ne pune înainte faptul că Hristos iartă o femeie păcătoasă pentru că a avut dragoste de Dumnezeu, rostind acele cuvinte care destăinuie străfundurile iubirii dumnezeieşti: „Iertate sunt păcatele ei cele multe, fiindcă mult a iubit. Iar cui i se iartă puţin, puţin iubeşte.” (Luca 7, 47). Despre astfel de oameni spune Sfântul Ioan Scărarul că au schimbat dragostea de cele trupeşti cu dragostea de Dumnezeu.

Să învăţăm de la Sfânta Maria din Egipt că drumul vieţii noastre trebuie să aibă un singur sens: dinspre Egiptul păcatului spre Ierusalimul dumnezeiesc, iar semnul sigur că suntem pe drumul cel bun este crucea biruinţei Lui. Să nu ne lăsăm purtaţi de valul mulţimilor care, după ce au ieşit din Egipt şi au văzut Ierusalimul, se întorc în Egiptul păcatului, ci să avem curajul Sfintei Maria Egipteanca de a ne face cetăţenii Ierusalimului ceresc, chiar şi cu preţul îndurării pustiei.

În urcuşul postului ne-am apropiat de Ierusalim. Duminica viitoare vom prăznui intrarea Domnului în sfânta cetate. Evanghelia de astăzi ni-L înfăţişează pe Iisus urcând drumul spre jertfă, urmat de ucenicii care, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Marcu, „erau uimiţi” şi „se temeau”. Lor şi nouă care dorim, ca şi fiii lui Zevedeu, să fim întru slava Sa în împărăția Sa, Hristos ne descoperă modalitatea de a urca spre împărăția cerurilor: a fi slujtorul tuturor. Aceasta înseamnă dobândirea unei adânci smerenii, roada unei adevărate pocăințe, atât de adânci încât să ne biruie și uimirea și teama față de sacrificiile noastre zilnice. În Ierusalim nu pot intra decât cei pregătiți să se jertfească din iubire. Să-I urmăm lui Hristos în acest urcuş al sacrificiului, pentru a ne învrednici să intrăm împreună cu El în slava Sa.

(sursa www.episcopiagiurgiului.ro)

Pagina 4 din 41234

Comentariile nu sunt permise.