Duminica a IV-a din post

DUMINICA A IV-A DIN POSTUL MARE – A SFÂNTULUI IOAN SCARARUL

Biserica Ortodoxă se va afla pe 14 aprilie în Duminica a IV–a a Postului Mare, numită și Duminca Sfântului Ioan Scărarul. Aceastăduminică este numită așa, nu pentru că Sf. Ioan ar fi trecut la cele veșnice în acestă zi, ci pentru că el prin viața și prin scrierile sale a devenit un mesager al ascetismului creștin. Cea mai cunoscută operă a sa fiind ,,Scara paradisului”, de la care primește și numele de ,,Scărarul”.

Sf. Ioan Scărarul a trăit în ultima parte a veacului al VI-lea și începutul veacului al VII-lea, trece la Domnul în anul 649, el fiind pomenit și pe 30 martie. Sf. Ioan, după ce dobândește cunoștințe solide în științele vremii, intrăîn mănăstire sub povățuirea Avei Martirie . Spre sfârșitul vieții a fost rugat săprimească postul de egumen al mănăstirii Sinai. În timpul cât conducea și îndruma pe monahii din mânăstire pe calea desăvârșirii, a alcătuit scrierea „Scara”, la rugămintea egumenului Ioan al mănăstirii Raith. Scara este împărțită în 30 de Cuvinte, descriind urcușul duhovnicesc ca o parcurgere a celor 30 de trepte. ,,Scăra”este una dintre cele mai importante lecturi patristice, ea este o adevăratăcălăuză a discernământului ce trebuie să însoțească făptuirea tuturor virtuților. Acest tratat plin de știință și finețe nu putea fi redactat decât de cineva care făcuse el însuși experiența a ceea ce scria.Astfel, prin această prăznuire s-a socotit și s-a evidențiat faptul că Sf. Ioan Scărarul realizează el însuși parcursul acestei scări, fiind, prin urmare, el însuși ,,Scara” și modelul viu al științei duhovnicești.

Sf. Ioan Scăratul vorbește, în primul rând, despre desprinderea de lume în ceea ce are ea păcătos, despre pocăința pentru păcatele săvârșite prin alipirea la lume și despre ascultarea față de părintele duhovnicesc, pentru a evita păcatelor viitoare. De asemenea, sunt analizate o serie de păcate care se opun pocăinței și ascultării.

În al doilea rând, se prezintă modul trupesc al alipirii la lume, aceasta se face printr-o serie de păcate, cum ar fi lăcomia pântecelui, iubirea de argint, iubirea de avuție, nemilostenia. Apoi se vorbește despre milostenia și cântarea în comun lui Dumnezeu, ca moduri care se opun egoismului trupesc al acelor patimi.

În al treilea rând, sunt tratate teme ce țin de încântarea omului de sine însuși prin păcate ca slava deșartă, mândria, hula, acestea fiind forme, mai subțiri, mai diavoliceaști ale egoismului, ale desprinderii din legătura cu Dumnezeu și cu semenii. Acestora li se vor opune blândețea și, la o treaptămai înaltă, simplitatea și nevinovăția.

În final, se tratează despre darul deosebirii sau al dreptei socoteli, la care ajunge omul eliberat de patimi. Ultimele cinci trepte reprezintă umplerea sufletului de lumina, pacea, de puterea și de iubirea lui Dumnezeu ca roade ale eforturilor de pe treptele inferioare, prin care s-a desprins în general de lume, de alipirea la ea prin lăcomia de toate felurile, ca și închiderea în sine prin mândrie.

(Informații preluate din volumul Triodul Explicat –Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr și din introducerea la Filocalia vol. IX, semnată de Pr. Dumitru Stăniloae).

sursa: www.episcopiagiurgiului.ro

Acest articol a fost publicat în Predici, Predici la Duminica. Salvează legătura permanentă.