Conditiile in care trebuie sa ne rugam

“Cine iubeste putin, se roaga putin; cine iubeste mult, se roaga mult.”

Deci adevarata cerere este aceea a inimii si inima nu cere decat ceea ce
iubeste, iar cine iubeste pe Dumnezeu, cere ceea ce doreste El. A ne ruga
deci nu inseamna a fi coplesiti de consolari interioare si a cauta aceasta,
cu alte cuvinte o satisfacere a sensibilitatii noastre, a simturilor corpului
nostru.

Adevarata rugaciune este a dori ceea ce Dumnezeu doreste si a implini vointa
Lui in toate actiunile noastre. Bucuria sensibila care se naste uneori din
aceatsa generozitate a vointei noastre, este ceva secundar daruit de Dumnezeu
celor drepti Iisus chiar, in rugaciunea teribila din gradina Ghetsimani,
avea inima intristata, plina de dezgust si dornica de a indeparta paharul
suferintelor ce-I era destinat. Toate instinctele Lui umane respingeau acest
calvar, totusi s-a supus si a dorit ceea ce Tatal a dorit “Fie precum voiesti
Tu”.

Asadar, sufletul ce se simte uscat de elan, trebuie tocmai atunci sa indeplineasca
vointa lui Dumnezeu, rugaciunea pe care obisnuia s-o faca, chiar daca nu
mai simte consolarile sensibile si placute de alta data. Intr-o astfel de
rugaciune meritul creste mult, caci sufletul se forteaza, corpul se mortifica,
iar spiritul se fortifica si capata o noua vigoare.

c) Credinta si increderea fac de asemenea ca rugaciunea
sa fie eficace. Sufletul trebuie sa fie bine convins ca Dumnezeu poate si vrea
sa asculte cererea noastra. Dumnezeu nu ne poate insela si increderea in El
trebuie sa fie totala. Iisus mereu si mereu repeta ca de vom avea credinta,
vom obtine tot ceea ce dorim, caci totul este cu putinta celui ce crede. Toate
miracolele facute de Iisus s-au bazat pe credinta celor ce-I cereau mila: “Crezi
ca pot face aceasta?” sau “Fie tie dupa credinta ta”. Sau
cand apostolii Il intrebau de ce ei nu puteau face anumite lucruri, El le raspundea:
“Din cauza necredintei voastre”. Si numai un graunte de credinta
sa fi avut si muntii din loc s-ar fi putut muta. Nimic n-ar fi fost cu neputinta
pentru cei ce cred.

Increderea in Iisus care a ramas acelasi ca si in primul secol al crestinismului,
aceasta ne aduce realizarea rugaciunii noastre.

Dar noi cei de astazi nu mai avem incredere, prin faptul ca nu mai vedem
miracole petrecandu-se la tot pasul. Ele nu mai sunt necesare in prezent,
pentru ca religia crestina s-a consolidat definitiv si cine traieste si iubeste
pe Iisus cu adevarat, acela vede zilnic minuni in tot ce se intampla cu el
insusi. Iisus de altfel inca de pe atunci spunea: “Fericiti cei ce nu vad
si cred”, iar ucenicilor le spunea: “Vor fi multi care vor dori sa vada ceea
ce vedeti voi si nu vor putea”.

Acest articol a fost publicat în Despre rugăciune. Salvează legătura permanentă.