Cat de lipsiti de lumina sunt cei ce nu se roaga. Ei se conduc numai dupa
pasiunile lor. Nu-si purifica niciodata sufletul, nu-si pun problema sensului
existentei lor, traiesc ca animalele si se apropie in mod inevitabil de pieirea
definitiva.
Numai rugaciunea i-ar putea salva si degeaba se revolta impotriva lui Dumnezeu
ca lor nu le-a daruit credinta. Ei insisi nu au dorit-o, caci daca ar fi dorit-o
ar fi cerut-o, iar Dumnezeu o daruieste celui ce o cere cu sinceritate. Acesti
oameni au preferat comoditatea vietii si lenea in locul luminii si al adevarului.
Ei vor avea parte deci de ceea ce au ales si pe buna dreptate.
“Acela ce stie sa se roage, acela stie sa traiasca bine”, spune Sfantul Augustin,
iar Sfantul Efrem spune: “Rugaciunea este paznicul modestiei, fraul furiei,
leacul impotriva urei, reprimarea orgoliului, consolarea suferintelor, increderea
in rezolvarea tuturor greutatilor .
“Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui”, ne invata Domnul nostru, iar a rabda ce inseamna decat a ne ruga mereu?
In ziua in care nu ne rugam ne daruim satanei, cu mainile si picioarele legate.”Privegheati
si va rugati pentru a nu cadea in ispita”. O clipa de neatentie, de indolenta,
de lene in privinta rugaciunii si diavolul pune stapanire pe noi. Numai printr-o
permanenta rugaciune il putem deci tine la distanta.
Rugaciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea
este un gaj, o garantie a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu
cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor,
iar corpul lui va reinvia in mod glorios.
Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima
noastra creste in prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde
o sfanta teama si respect imbinate cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea
in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a creat pentru a ne face fericiti,
iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si ajunge
cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne
aduce fericirea, ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu.
Indepartarea de Dumnezeu aduce moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne
rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin legea naturii.
