După vârsta de un an puteţi încerca dialogul pe baza imaginilor. “Cum face pisica? Unde e căţelul? Cum face oaia?” Între un an şi doi ani, astfel de momente, când pruncul tău se va aşeza la tine în braţe cu cărticica în mână, vor fi o mare bucurie pentru amândoi. Cu voie bună şi răbdare pentru micile întreruperi, când atenţia micuţului e îndreptată spre altceva, îi dezvolţi limbajul şi plăcerea de a comunica.
După vârsta de 2-3 ani este vremea poveştilor. Acum, copilul este capabil să asculte şi să fie atent când îi citeşti o poveste în întregime. Primii paşi în lumea fantastică trebuie făcuţi cu ajutorul cărticelelor simple, cu explicaţii şi repetiţii, scurte poezioare sau cântecele. Poveştile precum “Capra cu trei iezi”, “Scufiţa Roşie”, “Cenuşăreasa”, “Albă-Ca-Zăpada şi cei şapte pitici” sunt ideale pentru această perioadă. Nu uita însă că povestea nu înseamnă doar o înşiruire de evenimente, întâmplări, personaje, ci presupune şi o participare emoţională a copilului. Pentru aceasta este bine ca el să fie implicat în povestire, să vorbiţi despre personajele preferate şi despre învăţăturile desprinse din poveste.
Nimic din toate acestea nu se poate realiza în faţa micului ecran sau a calculatorului, în rapida succesiune de imagini din desenele animate. Asta nu înseamnă că desenele atât de îndrăgite de copii sunt interzise. Doar că ei nu trebuie uitaţi ore în şir în faţa ecranului. Desenele pot fi şi ele mijloace de aflare a unor informaţii, cu o condiţie: să alegi filmuleţe adaptate vârstei, iar din când în când să le vizionaţi împreună şi să i le povesteşti.
Oricum, familiarizând copilul mai întâi cu lumea poveştilor vei reuşi să-i insufli plăcerea de a deschide cartea în favoarea micului ecran sau cel puţin să existe un echilibru.
