Despre Spovedanie

Sunt plin de mandrie si fle o trupeasca iubire de mine insumi. Toate faptele mele dovedesc urmatorul lucru: ori de cate ori vad in mine ceva bun, doresc sa’l scot la iveala, ca sa ma ridic pe mine insumi in fata altora sau sa ma indulcesc inlauntrul meu. Desi in afara arat o oarecare smerenie, totusi in sinea mea imi pun toate faptele pe seama propriilor mele puteri si ma socot in fata altora cel mai desavarsit om sau, cel putin, nu mai rau decat ei. Daca vad la mine un neajuns, caut sa mi-l indreptatesc, sa-l acopar. Ma supar pe cei ce nu-mi dau cinstire, din care pricina ii socot drept niste nepriceputi care nu stiu sa pretuiasca oamenii. Ma laud cu binefacerile mele, cartesc si ma bucur de nenorocirile vrajmasilor mei, iar infrangerile suferite in lucrarile incepute de mine ma necajesc. Si chiar atunci cand imi dau silinta sa fac ceva bun, am in vedere ori lauda, ori folosul men duhovnicesc, ori mangaierea ce vine din partea lumii. Intr’un cuvant, imi cioplesc mereu in mine insumi un idol propriu, in fata caruia savarsesc o neintrerupta slujba, cautand in toate faptele mele fie o placere pentru simturi, fie o hrana pentru patimile si poftele mele iubitoare de desfatari.

Din toate cele pomenite pana aici, vad ca sunt mandriu, neinfranat, lipsit de credinta, neiubitor de Dumnezeu si neiubitor de aproapele.

Pagina 6 din 10« Prima...45678...Ultima »

Comentariile nu sunt permise.