Despre Spovedanie

Tu ai venit sa te pocaiesti si totusi nu te caiesti de pacatele tale, fiindca nu stii cum trebuie sa te pocaiesti: adica iti savarsesti pocainta in chip rece si impietrit.

Tu ai insirat toate maruntisurile, iar ceea ce este mai insemnat ai scapat din vedere. Nu ti-ai marturisit cele mai grele pacate. N’ai recunoscut si n’ai insemnat ca: tu nu iubesti pe Dumnezeu, urasti pe aproapele, nu crezi in cele ce spune Cuvantul Domnului si esti plin de mandrie si de slava desarta. In aceste patru pacate intra toata rautatea si toata stricaciunea noastra sufleteasca. De fapt, ele sunt radacinile cele mai insemnate, din care rasar toate vlastarele caderilor noastre in felurite pacate,

Spovedania omului launtric (Cercetarea cugetului)

Toate aceste pacate grele Ie gasesc intr’adevar in mine, atunci cand imi cercetez in chip amanuntit simtirile si faptele:

Ar trebui sa iubesc mai mult pe Dumnezeu, caci daca L-as iubi mai mult, m’as gandi mereu la El cu o bucurie pornita din adancul inimii si orice gand despre Dumnezeu mi-ar aduce in suflet o placere deosebita. Dimpotriva, eu ma gandesc mai des si cu mai multa desfatare la cele pamantesti, in timp ce cugetarea despre Dumnezeu nu-mi pricinuieste decat greutate si uscaciune. Daca L-as iubi, atunci convorbirea cu El, din vremea rugaciunii, m’ar hrani, m’ar multumi si m’ar duce catre o neintrerupta legatura cu El. Eu insa nu numai ca nu ma desfat in rugaciune, ci simt o greutate tocmai in timpul cand ma rog: ma lupt cu oboseala, slabesc din pricina trandaviei si sunt gata sa ma indeletnicesc, cu mai multa placere, cu orice alt lucru mai marunt, numai ca sa scurtez sau sa pun capat rugaciunii.