Bogdan Mihaescu

Predica la Sf. Dimitrie Basarabov

 Iubiti credinciosi,

Pentru multimea darurilor sale, Biserica Ortodoxa Romana la Catedrala Patriarhala din Bucuresti a avut grija intotdeauna sa cinsteasca pe Cuviosul parintele nostru Dimitrie cu alese slujbe, privegheri, acatiste si cintari de lauda. Si aceasta mai ales in ziua de astazi, 27 octombrie, cind se face praznuirea cea de peste an a Sfintului Dimitrie la Catedrala Patriarhala din Bucuresti si cind vin mii de credinciosi din toate colturile tarii, la cinstitele lui moaste, ca sa se inchine si sa le sarute.

                Bucura-te astazi, Tara Romaneasca, ca nu te-a trecut cu vederea Bunul nostru Dumnezeu, in primejdii si ispite, si te-a ingradit cu ajutorul cel nepretuit al rugaciunilor multor sfinti, cuviosi si mucenici.

                Bucura-te astazi, Tara Romaneasca, ca te-a binecuvintat Dumnezeu cu cimpii roditoare, cu munti impodobiti, cu paduri si izvoare, cu fii binecredinciosi si milostivi, cu biserici asa de frumoase si cu sfinte moaste de mare pret.

                Bucura-te astazi, Tara Romaneasca, si te imbraca in haina de aleasa sarbatoare, caci astazi a sosit praznuirea cea de peste an a preacuviosului parintelui nostru Dimitrie, ocrotitorul poporului nostru binecredincios.

                Sfintele moaste ale Cuviosului parintelui nostru Dimitrie stralucesc ca un luceafar si ca un margaritar de mare pret in sinul Bisericii noastre. Privind spre ele, ne simtim mai intariti in credinta, ne simtim desteptati la o viata mai curata, ne simtim indemnati la rugaciune, la smerenie, la post si singuratate. Dar intr-un chip de taina, parca ne simtim indemnati spre o viata de smerenie in Iisus Hristos, de umilinta si infrinare pe pamint. Ca cine a fost mai sarac decit Cuviosul Dimitrie? Cine a purtat haine mai rupte decit el? Cine a dus o viata mai lipsita decit el? Cu truda se ostenea sa pasca vitele satului, lovindu-si picioarele de pietre, rabdind frigul, ploaia si zaduful soarelui, pentru a-si dobindi piinea vietii. Apoi adaugind la aceasta si celelalte osteneli duhovnicesti, ca rugaciunea, viata curata si smerenia, asa a pasit pe calea desavirsirii crestine. Si acest fel de nevointa l-a continuat Cuviosul Dimitrie cu prisosinta si in viata pustniceasca, ajungind sa petreaca ca un inger pamintesc.

                Dupa Sfintii Parinti sint doua feluri de saracii: prima este saracia cea materiala, lipsa celor de prisos, negrija vietii, neagoniseala etc., iar a doua este saracia cea duhovniceasca, adica smerenia inimii, prin care crestinul se socoteste ca nu are nici o fapta buna si este mai pacatos decit toti.

                Amindoua saracii sint de nevoie si obligatorii pentru mintuirea noastra. Prima, adica lipsa celor pamintesti, face inceputul desavirsirii, iar a doua, adica smerenia, face sfirsitul ei. Pe aceasta o fericeste insusi Domnul, zicind: Fericiti sint cei saraci cu duhul, ca a acelora este imparatia cerurilor (Matei 5, 3). Dar, intrucit nimeni nu poate ajunge la saracia cea desavirsita a duhului, fara saracia cea din afara a materiei, Domnul ne porunceste si pentru aceasta, zicind: Nu va grijiti, zicind: ce vom minca sau ce vom bea sau cu ce ne vom imbraca? Ca acestea toate neamurile le cauta… Ajunge zilei rautatea ei (Matei 6, 31-34). Iar David zice: Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea (Psalm 61, 10).

                Mare dar este neagoniseala si de multe primejdii si pacate scapa pe crestin in viata! Dar cine din noi o mai iubeste? O, fericita saracie si negrija, cine te mai pretuieste astazi? Care din crestini mai intreaba de tine acum? Cine mai cunoaste astazi pretul tau? Cine mai rivneste la folosul tau? Cu adevarat, cel ce iubeste saracia lui Hristos, asa cum au iubit-o sfintii si cauta sa si-o agoniseasca in viata sa, acela este un adevarat crestin, acela este un filosof al veacului de acum.

                Saracia, viata cit mai modesta naste in sufletul crestinului duhul smereniei lui Hristos, duhul rugaciunii, al dragostei, al cugetarii la moarte, al pocaintei. Lipsa de agoniseala si faradegrija imbogatesc sufletul cu multe virtuti, izbavesc pe om de multe caderi si il invata adevarata rugaciune. Insa aceasta virtute nu mai poate incapea intre crestinii de astazi. Acum toti alearga dupa bani cit mai multi, dupa haine cit mai scumpe, dupa un trai cit mai indestulat. Agoniseala celor de prisos este idolul veacului de acum, este pricina atitor certuri intre oameni si popoare. Grija vietii este prapastia cea adinca in care se cufunda si mor istoviti multi fii ai pamintului.

Pagina 2 din 3123

Lasă un răspuns