Predica la inaltarea Sfintei Cruci
14 Septembrie

Sfanta Marie, mama amarata, mai cunosti pe dulcele tau Fiu? De unde sa mai vada de atata imbulzeala!? Sa-L vezi Tu, Parinte ceresc, vezi pe Fiul Tau, pe care L-ai nascut mai inainte de luceafar. Dar, in vremea aceasta, si Tatal si-a acoperit fericitii Sai ochi cu aripile serafimilor sa nu mai vada patima Fiului Sau.

La vremea aceasta, apostolii si ucenicii L-au lasat si au fugit. Acum Iisus este omul care nu mai are pe nimeni ca sa i se faca mila de El. O, soare, infricoseaza-te! Iar voi, ceruri, suspinati! Din toata aceasta multime de popor nu se gaseste nimeni caruia sa-i fie mila de El. Toti doresc sangele Lui si toti striga: „Rastigneste-L! Rastigneste-L!” Cum sa nu zici, Iisuse: „Intristat este sufletul Meu pana la moarte”?! Mielul lui Dumnezeu, linisteste-Te putin, pentru ca Pilat mai incearca o data sa te scape de la moarte.

La evrei erau un obicei ca de Pasti sa fie slobozit un condamnat la moarte pe care il cerea poporul. Era atunci un talhar vestit Baraba pe care poporul, indemnat de capeteniile preotilor, a cerut sa fie eliberat, iar Iisus sa fie rastignit. Pilat sta pe ganduri si nu stie ce sa faca.

O, Pilate, tu eliberezi pe Baraba, dar acesta este un talhar, un hot, care a bagat spaima in toata Iudeea. Vei hotari rastignirea lui Hristos? Pilat intreaba iarasi pe Iisus: „Ce ai facut, pentru ca, iata, neamul Tau Te-au adus aici la mine?” O, Pilate, de ce intrebi ce-a facut? Desi tu esti strain in Ierusalim, nu esti insa strain de multe minuni pe care le-a facut.

Intreaba pe toti cei ce s-au folosit de mila si ajutorul lui Iisus Dumnezeu. Intreaba popoarele care s-au saturat de paine; intreaba pe samarineanca cea desfranata; intreaba pe Maria Magdalena din care a scos sapte draci; intreaba pe Zaheu cel lacom, pe Lazar cel mort de patru zile si apoi inviat; intreaba, Pilate, pe fiica lui Iair si chiar pe femeia ta, Claudia, care a fost de fata cand Iisus a inviat-o si a dat-o parintilor ei. Intreaba pruncii Ierusalimului, Pilate!

Acest articol a fost publicat în Predici, Predici la Sarbatori. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns