Dumnezeu, în necuprinsa Sa înţelepciune, a făcut ca această ramură stearpă, crescută din tupina lui David, să aducă un rod fără asemănare, o fiică prin care să se împlinească făgăduinţa făcută oamenilor de Dumnezeu în rai. Prin naşterea acestei copile, bătrânul timp de lâncezeală în păcate apune într-un timp nou, al mântuirii, aşa cum viaţa stearpă a bătrânilor Ioachim şi Ana se încheie în bucuria şi nădejdea cea nouă, adusă prin naşterea fiicei lor.
După făgăduinţa făcută, Ioachim şi Ana au închinat-o pe fiica lor, Maria, templului sfânt. Dumnezeu va face din ea însuşi templul Său, Sfânta Sfintelor, în care El Însuşi să locuiască, unind dumnezeirea Sa cu firea omenească. Fecioara Maria este cea pe care Domnul a ales-o, pentru ca din ea Fiul Său cel iubit să-şi ia trup asemenea oamenilor şi, smerit, să se sălăşluiască între ei.
Pe zidurile mănăstirilor din nordul Moldovei, acolo unde este pictat arborele lui Iesei, într-o coroană bogată răsărită din rădăcina acestuia şi din tulpina proorocului David, este cuprins neamul drepţilor Vechiului Testament, în care s-a păstrat credinţa în adevăratul şi singurul Dumnezeu, împreună cu nădejdea mântuirii. În acest arbore al mântuirii, Maica Domnului este floarea deschisă ca o cunună deasupra credinţei drepţilor, şi din ea Hristos iese ca un fruct din care omenirea să guste viaţa.
Maica Domnului este primul om care L-a primit pe Duhul Sfânt, ca viaţă nouă (Luca 1,35). Este primul om în care s-a sălăşluit cu trupul Dumnezeu. Cei născuţi din apă şi din Duh, cei ce L-am primit pe Duhul Sfânt la Botez şi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului în Sfânta Euharistie, suntem fiii credinţei Maicii Domnului, cea care l-a primit pe Dumnezeu în numele omenirii întregi, atunci când a răspuns Arhanghelului Gavriil, la Bunavestire, „Fie mie după cuvântul tău!”.
