Bogdan Mihaescu

Nasterea Maicii Domnului, parga veacului de mantuire

Maica Domnului a fost închipuită şi de porumbiţa lui Noe, deoarece, aşa cum aceea a adus supravieţuitorilor potopului simbolul dăinuirii neamului omenesc, în acelaşi fel Fecioara Maria a adus oamenilor încredinţarea naşterii de sus, „nu din voie trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu” (Ioan 1,13). Scara din viziunea patriarhului Iacob, cea care unea cerul şi pământul, este şi ea o imagine profetică despre Maica Domnului, cea prin care Dumnezeu a coborât, făcându-se om, iar firea omenească s-a suit la dreapta lui Dumnezeu.

Toiagul lui Aaron care a odrăslit, poartă cea încuiată văzută de Iezechiel, rugul care, aprins fiind, nu se mistuia, văzut de Moise, sunt imagini care grăiesc despre taina Fecioarei, cea care a purtat în pântece pe Dumnezeu şi a rămas fecioară.

Aşadar, praznicul Naşterii Maicii Domnului are rădăciuni biblice adânci. Să vedem cum s-a săvârşit, prin harul lui Dumnezeu, venirea în lume a aceleia despre care grăiseră atâtea profeţii. Evenimentul este relatat de un document important al Sfintei Tradiţii, anume Protoevanghelia lui Iacob.

Ioachim şi Ana, doi bătrânicredincioşi din Nazaretul Galileii, îşi duceau traiul în slujirea lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi stăruinţă în templul Domnului Dumnezeu. Deşi singuri la o vârstă înaintată, fără niciun urmaş, ei nu încetau să se roage ca Dumnezeu să le dăruiască un copil, fără să deznădăjduiască.

Coborâtori din neamul împăratului şi proorocului David, neamul ales pentru a-L naşte pe Mesia, pentru Ioachim şi Ana dobândirea unui urmaş prin care seminţia lor sfântă să dăinuie însemna păstrarea nădejdii în mântuirea poporului lui Israel.

Ştiind că la vârsta lor înaintată dobândirea unui copil nu putea fi decât o minune, Ioachim şi Ana şi-au pus nădejdea în Dumnezeu şi au făgăduit înaintea Lui că, dacă ar dobândi un prunc, acesta să fie afierosit Domnului.

Pagina 2 din 512345

Lasă un răspuns