Slujba Arhiereasca in Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

În Duminica izgonirii lui Adam din Rai, astăzi 26 februarie 2017, în paraclisul Parohiei „Sfinții Martiri Brâncoveni și Sf. Sofia” din municipiul Giurgiu, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi, în prezența a numeroși credincioși. Din soborul slujitor a făcut parte și părintele Stuparu Ioan Emanuel, protoiereu al Protopopiatului Bolintin.

Pentru bucuria duhovnicească a celor care au participat la Sfânta Liturghie, au fost aduse, spre închinare, părticele din Sfintele Moaște ale Sf. Mare Mucenic Gheorghe și ale Sf. Mari Mucenițe Ecaterina, de la Catedrala Episcopală. De asemenea, sutele de credincioși prezenți s-au închinat la Sf. Icoană care adăpostește părticele din Moaștele Sf. Martir Constantin Brâncoveanu.

În cuvântul său de învățătură adresat celor prezenți Preasfinția Sa a explicat învățăturile ce reies din Pericopa citită astăzi la Sfânta Liturghie de la Evanghelistul Matei, capitolul 6, versetele de la 14 la 21.

„Acum când suntem chiar în pragul intrării în Sfântul și Marele Post, Sfântul Evanghelist Matei ne amintește un fragment din cuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Predica de pe Munte referitoare la maniera în care noi creștinii trebuie să săvârșim această lucrare a postirii în perioada care ne stă în față. Acest fragment ne arată cum trebuie să săvârșim noi orice lucrare sfântă și ne vorbește despre faptele de milostenie, despre rugăciune și despre post. Condiția pe care o cere Mântuitorul în această predică este aceea a discreției și a sincerității. Orice faptă bună trebuie să izvorască doar din sentimentul puternic al iubirii noastre față de Dumnezeu și din sentimentul pocăinței, încercând ca prin aceste fapte bune să dobândim iertarea păcatelor și harul lui Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa.

În continuare, Întâistătătorul eparhiei noastre a vorbit despre slujbele care se vor săvârși în această primă săptămână a Postului:

„Începând chiar cu această după amiază, după slujba Vecerniei se va citit rugăciunea în care vom cere ajutorul de la Dumnezeu, ca această perioadă a Postului să o petrecem în cel mai folositor mod pentru trezirea noastră duhovnicească și pentru învierea noastră din moartea păcatului. Săptămâna care urmează este o săptămână specială pentru că în mănăstiri, în primele zile, postul este aspru. Aceste prime două zile din săptămână sunt numite zile aliturgice, întrucât nu se săvârșește Sfânta Liturghie. Însă în primele patru zile din post se va citi Canonul Sfântului Andrei Criteanul împărțit în patru stări, canon care ne creează atmosfera duhovnicească și ne conștientizează starea noastră de păcătoșenie, de îndepărtare de Dumnezeu și de nepăsare duhovnicească”.

La final, Preasfinţia Sa a dăruit părintelui consilier Ștefan Lucian, parohul bisericii, care astăzi își aniversează ziua de naștere, un veșmânt lucrat în atelierele Mănăstirii „Sf. Ioan Rusul”, împreună cu mai multe volume de cărți apărute la Editura Episcopiei Giurgiului, iar preoților prezenți le-a oferit câte un epitrahil și ultimul număr al Revistei Eparhiale. De asemenea, credincioșii au primit publicația „Familia Ortodoxă” și iconițe.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Acest articol a fost publicat în STIRI-ANUNTURI. Salvează legătura permanentă.