Duminica a IV-a dupa Pasti
Slabanogul de la scaldatoarea Vitezda

Caci „canta” cu noi slabanogul, si cu el toti vindecatii de catre Hristos: „Ca un mort neingropat fiind slabanogul, vazandu-Te pe Tine, a strigat: Miluieste-ma, Doamne! Ca patul meu mormant s-a facut mie. Care mi-e folosul vietii? Scaldatoarea oilor nu-mi este de-ajutor, caci nu am pe nimeni care sa ma arunce cand se tulbura apele. Ci la Tine vin, Izvorule al tamaduirilor, ca si eu, impreuna cu toti, sa strig: Atotputernice Doamne, slava Tie!” (Stihira II idiomela a slabanogului). Or, din aceasta perspectiva, pricepem parca altfel porunca Stapanului, pe care aceeasi cantare a Vecerniei celei Mari ne-o transmite: „Pogorandu-Se Hristos, celor din iad le-a binevestit, zicand: indrazniti, acum am biruit: Eu sunt Invierea, Eu pe voi va voi ridica, sfaramand portile mortii!” (Stihirile lui Anatolie, III).

Iata cum neputinta, care-l apropia de moarte pe uitatul slabanog, face ca Viata sa-l caute, sa-l afle, sa-l reaseze in viata. Caci Hristos il vindeca de moarte, lucrul cel mai de dorit cu putinta. La strigatul slabanogului: Doamne, nu am om!, milostivindu-Se Hristos, ii raspunde: „Eu pentru tine M-am facut Om; pentru tine M-am imbracat cu trup…” (Slava Litiei, glas 5). Iar cheia asezarii aici a Evangheliei ne este data de inca o cantare, care zice: „In scaldatoarea oilor, oarecand, un inger se pogora si numai pe unul vindeca intr-un an; iar acum, cu dumnezeiescul botez, curateste Hristos multimi nenumarate” (Cantarea 1. 5 Canonul Utreniei) si care este reluata de cateva ori in lungul praznuirii acesteia (ex. Cantarea 4. 5). Iata cum Pridvorul lui Solomon, pridvorul celui intelept, devine pridvor al intelepciunii, icoana antitip, antecamera a Bisericii, locas si lucrare, pleroma si sinaxa liturgica. Biserica, locas al puterii lui Hristos induratul, dupa cum oglindeste si textul Icosului: „Cel ce cuprinzi cu palma mainii Tale marginile lumii, Iisuse Dumnezeule, Cel ce impreuna cu Tatal esti fara de inceput si impreuna cu Duhul Sfant stapanesti toate, aratatu-Te-ai in trup, vindecand bolile si patimile alungand; pe orbi i-ai luminat si pe cel slabanog cu dumnezeiescul Tau cuvant l-ai ridicat, poruncindu-i indata sa umble si sa ridice pe umerii sai patul care l-a purtat. Pentru aceasta toti, impreuna cu dansul, cantam si graim: Slava puterii Tale, Hristoase indurate!”

Semn ca Parintii Bisericii au vazut in scaldatoarea Vitezdei miez al altei scaldatori, a Bisericii, cea cu sapte pridvoare, adica sapte Taine, este si faptul ca taina slabanogului, prin discursul textului liturgic, se aseaza-n taina inimii fiecaruia dintre noi, caci zicem laolalta: „Vietuind pe pamant ca un strain, suflete al meu, pocaieste-te, caci tarana in mormant nu lauda, de greseli nu se izbaveste. Asadar, striga lui Hristos Dumnezeu: Cunoscatorule de inimi, gresit-am! Mai inainte de a ma osandi, miluieste-ma!” (Sedelnele Octoihului, gls. III, II).

Acest articol a fost publicat în Predici, Predici la Duminica. Salvează legătura permanentă.