Egipteanca s-a pomenit, astfel, în drum spre Ierusalim în căutarea Sfintei Cruci, inconştientă, încă, de faptul că se îndreaptă spre un liman dumnezeiesc. Încă nu simţise că s-a petrecut ceva cu ea, nu intervenise nici o diferenţă între desfrânată şi pelerină. Atunci când a plecat spre Ierusalim, Maria a luat păcatul cu ea ca pe o unică bucurie sau nădejde şi singurul mod de viaţă pe care şi-l imagina. Putem să ne recunoaştem în acest mod de a ne întoarce la Dumnezeu? Cei mai mulţi nu ştim de la început calea dreaptă. De multe ori suntem siguri că am pornit bine, dar privind înapoi, după câţiva paşi ne dăm seama că am continuat să cădem în vechile păcate, că acestea şi-au schimbat în noi doar aparenţa. De fapt, ele continuă să se lupte cu noi, iar lupta este cu atât mai crâncenă cu cât vrem mai mult să le alungăm şi să ne îndreptăm viaţa. Având, însă, înainte Crucea, ca şi Maria Egipteanca, rămânem în raza puterii ei de a ne trage înainte şi de a vindeca în noi chipul dumnezeiesc rănit de păcate. O stihiră din această duminică spune: „Puterea Crucii Tale, Hristoase, a făcut minune; că şi aceea care mai înainte era desfrânată, s-a nevoit cu nevoinţă pustnicească. De unde şi lepădând neputinţa, vitejeşte a stat împotriva diavolului. Pentru aceasta luând şi răsplata biruinţei, se roagă pentru sufletele noastre.”
Maria a plecat din Egipt ca păcătoasă şi tot aşa a ajuns la Ierusalim. Gândindu-se că în Sfintele Scripturi Egiptul este simbolul păcatului, iar Ierusalimul – cetatea mântuirii, în care locuieşte pacea lui Dumnezeu, putem da un sens simbolic ieşirii din Egipt şi intrării în Ierusalim a Mariei. Ierusalimul este Biserica, cetatea lui Dumnezeu. Omul nu devine sfânt doar pentru că vine la biserică, dar aici mântuirea este mult mai aproape.
Dacă până la Ierusalim, Maria a fost un om dus de val, dar de un val bun, format în marea lumii de adierea Duhului Sfânt, de acum cu ea va începe, în mod vizibil, lucrarea minunată a lui Dumnezeu. Maria nu este lăsată de Dumnezeu să intre în biserică pentru a se închina Sfintei Cruci. Dumnezeu a adus-o de peste mări, din Egipt până la Ierusalim, iar acum, când Maria se află în uşa bisericii, este ţinută departe. Am putea spune că, pentru Dumnezeu, distanţa de la Alexandria Egiptului şi până la Ierusalim a fost mai mică decât din uşa bisericii până la Sfânta Cruce? De ce pe Maria, pe care Dumnezeu a adus-o de departe, acum tot El o ţine departe? Pentru ca Maria să simtă că este departe. În Egiptul păcatului, era atât de departe de casa lui Dumnezeu, încât nici nu-şi putea da seama de această distanţă. Dar de aici, de aproape, va înţelege ea însăşi că este departe de crucea mântuirii. Sunt oameni care, poate din teama de a-şi recunoaşte păcatele şi de a se pocăi, nu vin la biserică, spunând că Dumnezeu este pretutindeni şi, deci, şi aşa le este aproape. În aceste cuvinte ei greşesc. Dumnezeu ne este întotdeauna aproape, dar noi putem fi foarte departe de El.
