Ce ne cere Dumnezeu atunci cand ne rugam?

Exista o pocainta mai meritorie
si mai de valoare decat practica neincetata a rugaciunii? Si fara a simti o
sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga
fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva,
chiar o repulsie pentru rugaciune!

Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala
si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale.
Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este
aceasta senzatie de abandonare totala.

“Parinte, de ce m-ai parasit?”

Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de abandonare totala,
aceasta lipsa de orice consolare sensibila si trupeasca, acela isi va mantui
sufletul. Acest lucru este formidabil cu neputinta de indurat si totusi,
invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca cel ce renunta
la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o consolare sensibila
in minte, nici chiar in rugaciune, acela ce-si pune ultima nadejde in Dumnezeu,
chiar cand pare parasit acela a invins moartea, acela voieste ce voieste
Dumnezeu.

Niciodata nu ne vom lecui de disperarea spiritului din timpul rugaciunii,
prin ingrijorari si reveniri fortate. Daca insa nu dorim aceste distractii
si disperari, nu le vom avea. De teama lor ne pierdem si mai mult puterea
spirituala.

Cand dupa o rugaciune facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra
a alunecat permanent spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului
si ca am fi dorit in mod egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii.
Dar atunci cand nu renuntam la aceasta dorinta, cand corpul nostru obosit nu
permite sufletului sa se inalte, cand inima ramane uscata, iar buzele abia au
puterea sa pronunte cuvintele care de multe ori nu mai au sens pentru noi, ah!,
ce stare disperata. Dar ce sacrificiu si mortificare totala…

Sa ne rugam deci, sa inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii.

Acest articol a fost publicat în Despre rugăciune. Salvează legătura permanentă.