Din invataturile Sf. Paisie Aghioritul despre copii

„Este mai bine ca mama sa se ocupe de educatia copiilor decat sa se preocupe in mod exagerat de menajul casei, de lucrurile neinsufletite. Sa le vorbeasca despre Hristos, sa le citeasca Vietile Sfintilor si odata cu aceasta sa se ocupe si de curatirea sufletului ei, pentru a straluci duhovniceste. Viata duhovniceasca a mamei va ajuta fara zgomot si sufletele copiilor ei. Astfel si copiii ei vor trai bucurosi, si ea va fi fericita, deoarece il are pe Hristos inlauntrul ei. Daca mama nu are timp sa rosteasca nici macar un „Sfinte Dumnezeule…”, atunci cum se vor sfinti copiii?”

„Eu recomand tinerilor sa-si ia sotii dintre fetele familiilor numeroase, deoarece copiii care cresc cu lipsuri materiale se obisnuiesc cu jertfirea de sine, si astfel se gandesc cum sa-i ajute pe parintii lor. Iar lucrul acesta rar il intalnesti la copiii deprinsi cu traiul bun.”

„Evlavia mamei are mare insemnatate. Daca mama are smerenie, frica de Dumnezeu, toate lucrurile din casa merg bine. Cunosc mame tinere ale caror fete stralucesc, desi nu au fost ajutate de nicaieri. Dupa copii imi dau seama in ce stare duhovniceasca se afla mamele lor.”

„Exista mireni care, desi au copii si nepoti, traiesc o viata foarte duhovniceasca, ca ascetii, cu posturi, cu pravila, cu rugaciunea lui Iisus si cu metanii. Duminica merg la Biserica si se impartasesc, apoi se intorc iarasi la „chilia” lor, linistindu-se in caminele lor. Slava lui Dumnezeu ca exista multe astfel de suflete in lume!”

„Greselile parintilor le platesc copiii. Unii parinti isi distrug copiii, insa Dumnezeu nu este nedrept, ci are o deosebita dragoste fata de copiii nedreptatiti din lumea aceasta fie de catre parinti, fie de catre alti oameni. Atunci cand din pricina parintilor copilul o ia pe un drum stramb, Dumnezeu nu-l va lasa, pentru ca i se justifica ajutorul dumnezeiesc. El va randui astfel lucrurile incat sa-l ajute. Iata, vedem pe unii tineri, dar si pe unii batrani, cum la un moment dat fac dintr-o data o intoarcere spre bine.”

„Invidia este o patima. Insa atunci cand copilasul este de trei ani, iar mama lui il alapteaza pe fratiorul lui nou-nascut, este oarecum indreptatit sa-l invidieze, deoarece cu putin timp mai inainte el era alaptat. Il vede pe fratiorul lui in bratele mamei sale si glasuieste astfel: „Pana mai ieri mama m-a avut pe mine in brate, iar acum m-a dat deoparte.” Dar daca are bunica, are cine sa-l mangaie. Cand insa copilul ajunge la varsta de patru ani, trebuie sa invidieze mai putin. Iar cand ajunge de sase ani, mamica lui trebuie sa ii zica: „Acum esti ditamai baietelul. Care mama mai poarta in brate un copil atat de mare?” Daca il va ajuta pe copil sa infrunte astfel situatiile, atunci el isi va aduce aminte de mama lui numai atunci cand exista un motiv. Dar a o tine pe mama lui mereu de fusta este un lucru bolnavicios.”

Acest articol a fost publicat în Despre educatia religioasa a copiilor. Salvează legătura permanentă.